DOVEambasadoare

Cu Dove sunt ambasadoare
In tinutul fara hotare
Caci Dove nu discrimineaza
Si orice tip de piele califeleaza.

In America de Nord
Dove e crema-record
Asa hidratare
Nici o alta creme n-are.

In America Latina
Face pielea cat mai fina
In mama Africa
Hidrateaza contra arsita.

In Europa Dove are mare expansiune
Chiar daca tarile sunt in recesiune.
In Anglia cu Dove IntenseCare
S-a dat si Toni Blair.

Cristina, ambasadoare din Romania,
A simtit euforia
Cand Dove VisibleCare foloseste
Pielea i se-nveseleste
De o ingrijire suava, fina,
Ca o atingere straina
Ce o mangaie si o rasfata
Incepand de dimineata.

Si cum solarul e redundant
Cristina foloseste Dove autobronzant.
Iar parul ii e frumos
Dar mai ales si sanatos
Caci foloseste Dove Damage Teraphy
Oriunde ea ar fi.

Iar pentru dus,
I-a recomandat un spiridus,
Dove Supreme Cream Oil Finete de matasa
Iar ea acum se simte ca o imparateasa.

Iar ca ambasadoare
Pe Pamant, dar si pe Luna,
Am avut Dove limba comuna.

O iubire interzisa....

O iubire interzisa...e atat de vast termenul incat cu greu as incerca macar sa creionez o definitie...

Pornind de la ceea ce inseamna "interzis", adica a opri, a suprima, iata ca o iubire interzisa este sinonim cu o iubire suprimata. Iar ceea ce suprima o iubire poate fi, in cele mai banale cazuri, timiditatea, frica de un raspuns negativ, sau poate chiar faptul ca persoana iubita este intr-o relatie.

Dar de cele mai multe ori folosim termenul de iubire interzisa, atunci cand factorul de "suprimare" vine din exterior... Societatea, anturajul, conditia sociala, sau de ce nu familia ne interzic o posibila relatie, sau continuare uneia deja existente cu persoana iubita.

Doar ca, creierul uman este alcatuit de asa maniera, incat cu cat un lucru ii este interzis, cu atat il va dori mai mult, iata de ce exista si gesturi necugetate uneori in a trece de bariera pe care scrie INTERZIS. Mai trist e, dupa ce faci tot posibilul ca acea iubire interzisa sa se implineasca, sa iti dai seama, dupa un timp, ca nu era tocmai ce vroiai, si asa cautarea continua ca un cerc vicios...

Buna ! Cristina ma numesc Si ca Programator lucrez,

Programez, analizez, codurile sursa compilez.

Aseara cineva m-a sunat, cica Windowsul I s-a stricat.

Ma grabesc sa ma imbrac, iau cu mine un service pack,

Ma rujez, ma aranjez, mouse-ul il depanez,

Ah ca poate ma curentez!

Plec grabita la benzinarie sa bag combustibil in cutie,

Vad benzina 95, 98, si dupa aia stop.

“Ce doriti ?” omul ma intreaba

XP sau Vista nu aveti? Ca sunt in graba.

Din pacate asa benzina nu avea

Si m-am lasat la mana mea.

Merg mai departe, accelerez,

Vad un politist cu un trapez.

Atentie drum periculos nervos imi spune

Hai lasa warningurile, zi-mi erorile ca nu am chef de glume.

Merg inainte, fara stres, Pana vad lumea cealalta din mers.

Un inger vine la mine zambitor si-mi zice

Si zice stai linistit ca te-am prins din zbor.

Imi spune fara dichis Ca Dumnezeu l-a trimis.

Serverul din cer s-a stricat si trebuie reparat.

Si ca sa nu te dau pe spate sa stii ca am pus la toate compurile Windows 7.

Ma duc sa ma apuc de treaba asa ca am pus la status la mess...ca o perioada am sa lipsesc...

Inapoi la comunism

Aceasta este o poză tipică de grup, făcută la începutul şcolii. Parcă am mai multe exemplare ale aceleiaşi poze, ani diferiţi, însă aceleaşi uniforme, aceleaşi bentiţe, aceleaşi poziţii... Trebuie să fie destul de frustrant... Însă mai frustrante mi se par regulile care erau impuse pe atunci, ca de exemplu: nu aveai voie cu părul desfăcut, nu aveai voie fără bentiţă (care mi se părea oribilă), fără uniformă: Nu zic că aş fi împotrivă, însă aceeaşi pentru toate şcolile... Cam trist... Iar abaterea de la normă era drastic pedepsită. Ceva de neimaginat în zilele de azi. Mi se par demne de filmele SF povestirile mamei în care era dată afară de la oră pentru că se pensase... Adică ce legătură are asta cu actul de predare şi învăţare?

Până în atât de mici amănunte mergea educaţia în şcolile româneşti? Şi când mai auzi că profesoara de sport controla toate fetele ca să vadă dacă au lenjeria şi ciorapii de culoare alba!?! Luând aceste lucruri în considerare, cred că era comunistă nu se referă numai la regulile drastice general valabile, ci şi la persoanele exagerate, cu diferite fixaţii, pentru care comunismul a fost o perioadă propice de a-şi dezvolta concepţiile. Exista tendinţa de a promova ideea că progresul şi performanţa sunt direct proporţionale cu numărul şi intransigenţa regulilor. Bine că s-a terminat...

Mai exista prietenie adevarata?

Un prieten adevarat, dintre aceia despre care se spune ca ai doar 2-3 in viata, inca nu am avut. Am avut si am destui amici care pretind a fi prietenii mei, insa nu ma simt legata sentimental de nici unul dintre ei. In plus, ca urmare a experientelor pe care le-am trait, am ajuns sa cred ca prietenii sunt doar personaje pasagere in viata mea, mereu unii dispar si apar altii noi. Pot chiar afirma ca imi pot categorisi prietenii in functie de diferitele perioade cronologice din viata mea: copilarie, gimnaziu, liceu, facultate. Fiecare perioada cu prietenii sai, cu grupurile sale si cu actiunile specifice.

Mi-am pus intrebarea: Poate e vina mea? Nu stiu sa imi tin prietenii aproape? Ei bine, poate ca da, poate sunt prea sceptica, poate pun cu greu sentimente intr-o relatie de prietenie, insa sunt asa tot din cauza lor, a "prietenilor", nu a tuturor, insa au fost destui cei care mi-au tradat increderea, pentru ca trebuie sa spun ca eram poate prea credula cand eram mai mica si din aceasta cauza am avut de suferit, iar acum e ca si cum m-as ascunde in spatele unui scut.

Oricum, astazi foarte rar intalnim prietenii adevarate, care sa se bazeze nu atat pe distractii, cat pe sentimente si sprijin reciproc. Pentru ca, daca as lua in considerare persoanele care vor sa imi fie alaturi la un party si care, recunosc, ma fac sa ma simt bine in prezenta lor, ar fi foarte multe, insa cand imi e rau, cand am nevoie de cineva sa ma asculte, sa imi fie aproape, nu intotdeauna gasesc pe cineva care sa-mi fie alaturi neconditionat si mai ales sa ma inteleaga. Cu toate aceste lucruri nefaste care mi s-au intamplat, nu am o gandire negativa, ci dau posibilitatea oamenilor sa se apropie de mine, le dau din increderea mea, insa la cel mai mic semn ca m-ar putea dezamagi, ma ascund ca o testoasa in carapacea sa.

Se spune ca nu putem trai fara prieteni, suntem educati in acest sens, citim tot felul de scrieri care idilizeaza prietenii si prietenia, insa in viata reala putem intalni o prietenie ideala care sa dureze o perioada nedeterminata? Care sa nu fie conditionata de nimeni si nimic? Pana cand moartea ne va desparti?...